www.idorneanu.ro/blog

     Iată că după mai bine de doi ani de trăit în Bucureşti, am reuşit în sfârşit să-mi fac timp pentru o şedinţă foto prin oraş. Şi cu ce puteam să încep mai bine, dacă nu cu cele mai populare locuri de promenadă ale capitalei, consacrate încă din vremea Micului Paris: zona Lipscani, Calea Victoriei şi Grădina Cişmigiu.

     Aşadar, “La bulivard, birjar!”.

     Am început incursiunea din zona Pieţei Unirii, punctul de start fiind tradiţionalul Han al lui Manuc pentru a-mi călăuzi paşii prin centrul istoric al oraşului, o zonă împânzită de clădiri care par să te indemne la un popas, la câteva clipe în care să le admiri şi să le asculţi povestea fiecăreia, o poveste lungă, dar cu un final mai puţin fericit. O poveste ale cărei personaje erau la început domniţe cochete şi gentilomi a căror zporovăiala răsuna din trăsuri ce lunecau leneş pe străzi, o poveste a carei acţiune era insufleţită de serate, de piese de teatru şi spectacole de operă.

     Povestea continuă cu o perioadă a marilor distrugeri şi demolări, timp în care vechile clădiri de acum urmăreau neputincioase cum suratele lor, unele poate mai frumoase şi mai preţioase decat ele, intrau sub lamele buldozerelor pentru a face loc coloşilor arhitecturali. Finalul povestii este însă şi mai trist; clădirile sunt acum şi mai supărate, chiar negre de supărare. Să fie oare de vină praful gros care le acoperă frumuseţea? Sau sfidătoarele panouri publicitare? Sau oare lamele altor buldozere concepute să fie mai performante pentru a strivi acum cu şi mai multa uşurinţă ceea ce a mai rămas din vecinele lor? Sau poate sentimentul de groază că va veni o zi când acei coloşi din metal şi sticlă vor privi către ele triumfător, spunându-le răutacios: Oricum nimănui nu-i mai pasă de voi, nimeni nu vă mai vedea frumuseţea de odinioară.

     Sau poate subredele podeţe ce se întind peste noile săpături şi-i determină pe turişti să îşi concentreze atentia asupra riscului la care se supun cu fiecare pas făcut, în loc să aibă răgazul pentru a admira măiestria de care arhitectii au dat dovadă în zamislirea acestor clădiri.

    Cu toate presiunile pe care le resimte, partea istorică a capitalei încă mai stăruie în a ne convinge că este o zona ce merită a fi vizitată, o zonă ce mai are încă multe de oferit şi de descoperit, o zona unde vei avea parte deopotrivă de o atmosferă boemă, distinctă în amalgamul bucureştean, de linişte pe străduţele întortocheate, de exaltare a simţului vizual la Hanul cu Tei, de distracţie pentru toate gusturile în cluburile ce împânzesc subsolurile clădirilor, de o bere rece la orice oră la una dintre terasele ce se găsesc la fiecare pas sau de o narghilea în micuţele şi intimele cafenele ce se îngrămădesc pe Valea Regilor.