Concediu in Delta dunarii

Monday, October 5, 2009 8:49

De vreo 2 saptămâni şi ceva plănuiesc să scriu un post interesant despre cele câteva zile de concediu pe care le-am petrecut la Mila 23, dar timpul nu mi-a permis deloc acest lucru.

Pentru că a trecut destul de mult timp de atunci şi eu nu am reuşit să scriu încă un post, m-am decis să pun pozele pe site.

Rezultatul aici.

O lume de poveste

Sunday, September 20, 2009 16:14
Într-una din zilele de concediu la 2 mai, ispitiţi de apropierea de graniţa cu Bulgaria şi de multele laude aduse la adresa turismului practicat de “fraţii noştri bulgari”, am pornit într-o scurtă expediţie în ţara proclamată mai nou “land of roses”.
Obiectivul nostru a fost Balcik, un orăşel destul de mic (are o populaţie de aproximativ 13 000 locuitori), aflat la o distanţă de circa 60 de km de graniţa cu ţara noastră şi a cărui istorie este strâns legată de România. Imediat ce am ajuns acolo, ne-am lăsat convinşi de frumuseţea locului şi am putut confirma pe deplin vorbele de bine pe care le auzisem înainte.

Rasarit de soare

Tuesday, September 15, 2009 19:36

După cum am promis în postul anterior în postul acesta voi prezenta câteva fotografii cu răsăritul de soare, făcute tot la 2 Mai.

Răsăritul l-am fotografiat în dimineaţa zilei de 29 august 2009 de pe digul de la 2 Mai.

Mai multe fotografii aici

Concediu la 2 Mai

Tuesday, September 15, 2009 9:26

După ce toată vara am prezentat fotografii făcute la mare, la 2 Mai, voi reveni acum şi cu fotografiile făcute în concediu, evident, tot de la 2 Mai.

Anul acesta a fost mai "darnic" cu mine în ceea ce priveşte concediul, deoarece am putut sa beneficiez de 2 săptămâni pline.

Am început cu o săptămână petrecută la 2 Mai pe malul Mării Negre (Au fost şi unele escapade, dar vom discuta mai pe larg într-un alt post), şi am continuat cu o saptămână în deltă, la Mila 23.

Aici vom prezenta unele fotografii făcute pe parcursul săptămânii petrecute la mare (Imaginile cu răsăritul de soare în postul viitor! :) ).

La sfârşitul săptămânii vremea s-a schimbat şi nu a mai fost aşa de frumos, dar oricum a meritat din plin deoarece am avut parte exact de ceea ce aveam nevoie: linişte.

Mai multe fotografii aici

Concediu

Friday, August 28, 2009 10:27

Din seara aceasta voi avea concediu.

Promit să revin în aproximativ 2 săptămâni cu multe fotografii!

Numai bine!


Page 2 of 14«12345»....Last »